La ce benzinarie NU vrei sa alimentezi in luna Februarie

miercuri, 26 ianuarie 2011

Fiscul începe inspecţiile fiscale generale la companiile petroliere

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va începe inspecţiile fiscale generale la companiile petroliere pentru a le stabili profiturile reale, au declarat miercuri pentru Agerpres surse din cadrul ANAF.

Inspecţia fiscală generală la o companie petrolieră poate dura până la şase luni şi trebuie ţinut cont şi când a fost efectuată ultima inspecţie generală la acel contribuabil, au spus aceleaşi surse.

În urmă cu două săptămâni, în contextul scandalului şi protestelor legate de preţurile mari ale carburanţilor în România, Fiscul a declanşat controale inopinate la companiile petroliere şi a avertizat că va trece şi la inspecţii generale dacă va descoperi nereguli.

În urma acestor verificări inopinate, inspectorii ANAF au constatat că majorarea cu 20% a preţului carburanţilor operată în 2010 nu s-a regăsit şi în profiturile firmelor din domeniu, deşi cheltuielile trebuiau să rămână la acelaşi nivel sau să fie chiar mai mici, în contextul economic al anului trecut.

Fiscul are în vedere, în principal, modul cum au fost înregistrate în contabilitate aceste cheltuieli - contracte de consultanţă, anumite mutări de profit de pe o firmă afiliată pe altă firmă afiliată.

Sursa : AGERPRES

marți, 25 ianuarie 2011

Va vine sa credeti !!!! Rompetrol va ieftini carburantii cu trei bani/litru, dupa eliminarea taxei pentru Fondul special pentru produse petroliere

Rompetrol a anuntat ca va ieftini incepand de marti preturile de referinta la benzina comercializata in reteaua proprie cu trei bani pe litru. Reducerea se datoreaza eliminarii incepand cu data de 21 ianuarie a taxei de un cent pe litru aferenta Fondului special pentru produse petroliere (FSPP).

Astfel, pretul benzinei Efix 95 va fi de 5,01 lei pe litru, iar cel al benzinei Alto 101 va fi de 5,69 lei pe litru. Motorina Efix Diesel se va comercializa cu 4,98 lei pe litru, iar motorina Diesel Alto 55 va costa 5,32 lei pe litru.

Reprezentantii companiei au aratat ca ieftinirea nu s-a produs de vineri pentru ca perioada 21 - 25 ianuarie a fost necesara pentru epuizarea stocurilor de carburanti pentru care s-a achitat deja taxa de un cent USD/litru (14 dolari/tona pentru benzina si 12 dolari/tona pentru motorina).

Conform dispozitiilor legale, plata acestei taxe se realiza de catre producator in momentul livrarii carburantilor catre distribuitori. Potrivit OUG 249/2000, Fondul Special pentru Produse Petroliere a fost creat pentru stingerea datoriilor fostei Companii Romane de Petrol (aproximativ 647,3 milioane dolari).

Rompetrol mai arata ca in prezent, nivelul total al sumelor virate de Rompetrol Downstream catre bugetul de stat (taxe, accize, TVA) reprezinta 49% din pretul final al benzinei si de 46% din cel al motorinei. In acelsi timp, cuatumul accizei din pretul final al carburantilor este 29% pentru benzina si de 26% pentru motorina.

Sursa : hotnews

duminică, 23 ianuarie 2011

Constantenii sint foarte activi. Protestele continua.

“Vrem o ţară ca afară” sau „Bulgaria vrem să fim copiii tăi”. Sunt doar câteva din mesajele lipite pe autoturismele a zeci de şoferi constănţeni care nu capitulează în războiul cu benzinăriile. Şi-au dat întâlnire şi seara trecută în două staţii PECO din oraş, pe care le-au blocat, alimentând foarte puţin şi plătind, după cum ne-au obişnuit deja, numai cu monezi. Suma maximă? 3 lei şi 50 de bani.
 Cu mesaje precum “Vrem o ţară ca afară” sau “Bulgaria vrem să fim copii tăi” şi cu buzunarele pline de bani mărunţi, zeci de şoferi au blocat o benzinărie şi au alimentat maşinile cu doar câţiva stropi. Şi dacă tot nu au plecat cu rezervoarele pline, măcar şi-au spălat autoturismele.
Protestatarii, majoritatea tineri, au dorit să le transmită din nou guvernanţilor şi companiilor care vând combustibil că nu mai sunt dispuşi să suporte în linişte repetatele majorări ale preţurilor la benzină şi motorină. Sunt dispuşi să blocheze pompele în acest fel până când se va găsi o soluţie.
Şoferii au schimbat apoi locul desfăşurării protestului într-o altă benzinărie a oraşului Constanţa. Unul din primii aşezaţi la coadă este Adi, care a alimentat de nici 4 lei.
Specialiştii în economie spun că, dacă nimeni nu ar mai alimenta, cele trei mari companii petroliere din ţara noastră ar pierde aproximativ 22 de milioane de euro pe zi. Vă reamintim că numai anul trecut, benzina s-a scumpit în România, cu peste 24 la sută, reprezentând cea mai mare majorare de tarife din Uniunea Europeană.

Sursa :  reporterntv.ro

vineri, 21 ianuarie 2011

Maşina care consumă 1 litru de combustibil la 100 de km. Ce proteste, ce boicot !!!

Un automobil care consumă 1 litru/100km va fi prezentat de germanii de la Volkswagen la Salonul Auto de la Qatar, care se va desfăşura în perioada 26-29 ianuarie.




   Volkswagen, unul dintre cei mai mari producători de autovehicule din lume, a prezentat un automobil care consuma un litru de combustibil la 100 de km în anul 2002. Şapte ani mai târziu, la Salonul Auto de la Frankfurt, germanii au revenit cu un nou concept botezat L1. Deşi L1 semnifică 1 litru/100 km, maşina consumă în realitate 1,38l/100km. 
   VW va veni la Salonul Auto de la Qatar cu o versiune îmbunătăţită a acestui concept, conform  wiwo.de, automobilul urmând să intre în producţie în anul 2013. 

   L1 este o maşină cu două locuri aşezate unul în spatele celuilalt şi are o propulsie hibridă diesel-electric. Propulsorul diesel, cu doi cilindri, are 0,8 litri, şi funcţionează în două moduri: eco şi sport. În modul eco, motorul dezvoltă 27 CP/4.000 rpm, iar în modul sport motorul dezvoltă 39CP. Cuplul maxim atinge 100 Nm/1.900 rpm. Motorul electric poate suplimenta cuplul motor cu până la 40%.
Consumul redus se mai explică prin faptul că masa maşinii este de numai 380 de kg, caroseria fiind fabricată din plastic ranforsat cu fibră de carbon.
   Transmisia este automată DSG cu 7 trepte , iar viteza maximă este de 160 km/h.






Sursa : autoevolution.com

joi, 20 ianuarie 2011

Cum abordam problema

   Tot primesc mesaje si semnale referitoare la campania, boicotul sau cum vreti voi sa-i ziceti impotriva benzinarilor, sa ma exprim mai romaneste. Toate incep ceva de genul urmator :
   - de azi 17 ian si pana pe...20 nu mai alimentam la nicio benzinarie. Gresit. Asa nu reusim nimic, e logic.
   - de AZI 20 ian nu mai intram la nicio benzinarie OMV-Petrom. Gresit. Ce aveti cu OMV-Petrom ??? Toti ne storc de bani.
   - alimentati doar cantitati mici si platiti in fise. Gresit. Nu duce la nimic, Blocam aiurea o benzinarie, ii chinuim pe saracii oameni de la casa de marcat care nu au nicio vina (sint oameni ca noi).
   - asta cu, calul de la Constanta, ce sa mai zic, a dat bine la TV, in rest total ineficienta.

    Toata lumea incepe si lanseaza cate un protest, asa de dragul de-a lansa o vorba. Hai sa ne unim fortele si sa ajungem la un numitor comun. Ideea e simpla si mi-a starnit curiozitatea, Mircea Badea intr-o emisiune cand facea referire la modul in care au boicotat cetatenii din cateva state mai demcrate. Ce au facut oamenii ? Au ales o companie pe care au evitat-o o perioada de timp. Rezultatul ??? Evitarea falimentului sau preturi mai mici, grea decizie. Dupa parerea mea varianta legata de preturi castiga. Cam asa trebuie sa facem si noi in ROMANIA. Trebuie sa ne organizam, iar apoi sa lovim DECISIV.
  Am facut acest sondaj tocmai in ideea ca trebuie sa alegem toti o anumita companie (rezultatul este elocvent), dar asa cred ca este corect si moral. Problema este alta. Raspandirea mesajului la cat mai multa lume, promovarea lui pe toate canalele posibile, retele de sicializare, e-mail, blog-uri, forum-uri, mass-media (daca se poate) etc.
  Pentru orice propunere sau sugestie, va astept cu comentarii.


Photo : r-evolutia.blogspot.com

Protest la CONSTANTA. Joi 20 ianuarie

Joi 20 ianuarie 2011 la ora 13:00 vom protesta impotriva pretului la carburanti in doua statii peco din Constanta.
Intalnirea initiala se va face in parcarea Hotelului Parc din Mamaia.
Din motive lesne de inteles nu divulgam statiile tinta, acest lucru va fi comunicat la fata locului.

Anuntati cat mai multi prieteni si invitatii sa ni se alature in acest protest, sa stranga fiecare suma de 5,5 lei in monezi cat mai mici (pretul unui litru de carburant) pentru a alimenta 1 ltr. de "gaz", sterge parbrizul, si pentru a folosi toaleta respectivului peco. Cereti bon fiscal! Toate bonurile le vom colecta pentru a confectiona un steag imens ce va fi atarnat la sediul clubului.
Cele doua statii vor fi blocate la orele 14:00 respectiv 15:00 pentru 30 de minute fiecare, dupa care vom continua discutiile la o cafea!

Un comunicat de presa va fi emis cu 24 de ore inaintea protestului!
Participantilor le vor fi distribuite afise A4 pentru a fi lipite pe geamurile laterale ale masinilor.



P.S. Daca sunt colegi de pe alte forumuri auto care vad acest anunt, sunt rugati sa il preia pe forumurile lor!


sursa : clubmercedes.ro

miercuri, 19 ianuarie 2011

Șoferii acuză, statul se încruntă, petroliștii tac, prețul benzinei ia foc



Majorarea accelerată a prețului carburanților a determinat șoferii să caute metode inedite de protest și autoritățile să promită controale. Cu toate acestea, litrul de benzină are mai multe șanse de scumpire decât de ieftinire și în 2011.
Benzina și motorina s-au scumpit constant anul trecut, înregistrând majorări de peste 15%, în medie. Scumpirile au fost, de fiecare dată, mici, echivalentul a câțiva bani pe litru, iar aceasta a făcut ca populația să le sesizeze mai greu. Deși orice proprietar de autoturism observa că achiziționează tot mai puțin combustibil cu aceeași sumă de bani, spiritele s-au inflamat doar după ce benzina a depășit pragul psihologic de 5 lei pe litru.

Revista Capital a scris, încă de acum o lună, că prețul fără taxe al benzinei și motorinei este mai mare în România decât în state dezvoltate ale Europei, situație cel puțin bizară. Explicațiile sunt variate și merg de la ineficiența industriei autohtone până la infrastructura proastă sau inexistentă. Iar cea mai mare parte a problemelor se poate rezolva de către stat, efectele directe (după cum veți vedea în material) fiind resimțite de către populație și de companii. Diferența dintre un drum de patru ore București-Cluj (cât ar fi dacă ar exista o autostradă între cele două orașe) și unul de opt ore, cât durează în prezent, se traduce prin consum de combustibil. Pentru ce mai plătim taxă de drum?
Deocamdată, însă, oamenii au încercat să înțeleagă de ce este prețul atât de mare, prin prisma producătorilor. Adică, avem producție internă, cu un preț de extracție de câteva ori mai mic decât cel internațional, dar prețul la pompă este egal cu cel din Austria. Din păcate, nici statul nu știe exact - sau se ferește să comunice - din ce este compus prețul benzinei care iese din rafinării.

Continuare click aici
Sursa : capital.ro

marți, 18 ianuarie 2011

UGIR-1903: Statul încasează anual din vânzarea benzinei şi motorinei peste 12 miliarde de euro

Statul încasează anual din vânzarea benzinei şi motorinei peste 12 miliarde de euro, respectiv 70% din preţ, în timp ce producătorii iau sub 30%, a declarat duminică (16 ianuarie 2011) pentru un post privat de televiziune, preşedintele UGIR-1903, Ioan Cezar Corâci.

“Statul încasează anual din vânzarea benzinei şi motorinei peste 12 miliarde de euro. Acesta este e motivul pentru care nu scade preţul la benzină…Am făcut nişte calcule şi ne-am interesat după aceea. Deficitul bugetar este de circa 7 miliarde de euro şi acesta trebuie finanţat cumva. Trebuie spus că producătorul nu ia nici 30% din preţul benzinei, restul de 70% îl încasează statul”, a precizat Corâci.
Preşedintele UGIR-1903 consideră că guvernul Boc ar trebui să se gândească la scăderea preţului benzinei, cel puţin pe partea de TVA, pentru a putea exista un efect mutiplicator între creşterea consumului şi scăderea preţului în economie. 
“Aici ne blocăm mereu. Creştem mereu taxe şi impozite ceea ce nu se face într-o perioadă de criză şi presăm economia, respectiv scădem încasările.(…)
O schimbare curajoasă a politicii, în mod special prin reducerea contrabandei, care se poate face foarte uşor şi repede. (…) A deturna atenţia asupra producătorilor este o greşeală. Nu producătorii ţin sus preţul combustibililor, ci statul care încasează 70% din bani”, a adăugat Corâci, subliniind că soluţia stă în reducerea nivelului de taxare.
Mai multe acţiuni de protest au fost organizate în diferite oraşe din ţară din cauza majorării preţurilor la carburanţi. Dacă în anul 2008 preţul petrolului la bursă era de 140 de dolari pe tonă, iar preţul benzinei în România se ridica la 4,8 lei, în prezent, deşi, preţul la bursă a scăzut cu peste 50%, preţul benzinei a depăşit 5 lei, fiind mai mare decât în urmă cu doi ani. 
Conform datelor statistice ale Comisiei Europene, la 15 decembrie 2010, preţul mediu (după aplicarea accizelor) al benzinei euro super-95 la nivelul UE era de 1,42 euro pe litru, iar în România era de 1,14 euro pe litru.

Războiul benzinei. Primele efecte

Primul și cel mai important efect e radicalizarea protestului. Început ca o mișcare mai degrabă de imagine (alimentarea pentru sume derizorii și plata cu monede de 5, 10 și 50 de bani), protestul a trecut în faza în care are o strategie pe termen lung, cu obiective clare de etapă: promovare, alegerea unei companii țintă (OMV Petrom), boicotul acesteia până în momentul în care va fi obligată să reducă prețurile, urmat de reducerea prețurilor și la celelalte companii (detalii aici).
Reacțiile la prima zi de boicot (general încă) sunt contradictorii. În timp ce”România liberă” anunță că ”Boicotul benzinăriilor a murit pe internet” (dar articolul se bazează exclusiv pe monitorizarea activității din câteva benzinării), Ion Tache, președintele Asociației Benzinarilor Particulari, declară la ProTV că vânzările au scăzut cu 20%. În acest timp, pentru ”Gândul”, Constantin Tampiza, reprezentantul președintelui LukOil în România, încearcă o diversiune, întrebându-se retoric de ce românii nu protestează împotriva ”scumpirii cartofilor și a altor alimente” (de parcă domnul Tampiza nu ar ști că scumpirea carburanților este unul dintre principalii factori de multiplicare și scumpire a prețurilor pentru orice produs aflat pe piață).

Continuarea articolului o gasesti pe voxpublica.realitatea.net

8 RON un plin de 70 litri !!!!!!! Venezuela, paradisul șoferilor.

   În timp ce majoritatea statelor lumii privesc cu teamă creșterea explozivă a prețului petrolului, cetățenii unui stat sud-american se laudă cu cele mai mici prețuri ale carburanților. În Venezuela, umplerea unui rezervor de benzină de 70 de litri nu costă mai mult de, atenție, 8 lei (2,5 USD). Asta pentru că întreaga activitate de extracție și comercializare a carburanților este subvenționată puternic de stat, dar și pentru că, după cum susținea cu numai câteva zile în urmă președintele Hugo Chavez, Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol brut din lume. După descoperirea unui nou zăcământ gigant în zona Orinoco, depozitele de petrol brut ale statului sud-american au atins 297 de miliarde de barili, cu 32 de miliarde de barili mai mult decât deține Arabia Saudită.
   Rezervele menționate însă de Chavez sunt doar estimări pe baza unor rapoarte geologice. Conform CIA factbook însă, în topul statelor care dețin cele mai rezerve de petrol Venezuela se află doar pe locul șapte cu 97,7 miliarde de barili (bbl). Pe primele locuri se clasează în ordine Arabia Saudită (264,6 bbl), Canada (175,2 bbl), Iran (137,6 bbl), Irak (115 bbl), Kuwait (104 bbl) și Emiratele Arabe Unite (97,8 bbl). România ocupă locul 43 în lume cu rezerve de 600 milioane de barili (0,6 bbl).

Sursa : capital.ro